După un episod de frică intensă cu palpitații, ordinea firească a pașilor este: control medical, apoi evaluare psihologică. Cazul de mai jos este ipotetic, cu un personaj inventat, și arată ce se petrece în corp în acele minute, de ce rămâne teama de următorul episod și cui i se cere ajutorul, pe rând.
Explicațiile sunt preluate din materialele publicate de Psiholog Anca Oltean, cabinet de psihologie din Cluj-Napoca. Ele au rol de informare generală, pentru cei care au trecut printr-un asemenea moment și pentru apropiații lor. Nu țin loc de consult și nu descriu un tratament.
Sâmbătă, la casa de marcat
Mihai, personajul acestui scenariu, are 34 de ani și lucrează ca inginer. Într-o sâmbătă aglomerată stă la coadă într-un hipermarket, cu coșul plin. Fără niciun avertisment, inima începe să îi bată cu putere. Simte că nu poate trage aer până la capăt, podeaua pare că se mișcă, palmele îi transpiră. Îi vine un singur gând: „Fac infarct”.
Lasă coșul și iese în parcare. După câteva minute, valul se retrage aproape la fel de repede cum a venit. Rămân oboseala, tremurul din genunchi și o întrebare care îl va însoți zile întregi: dacă se întâmplă din nou, la volan sau într-o ședință?
Primul drum duce la medic
În scenariu, Mihai ajunge în aceeași zi la camera de gardă. Decizia este corectă. Ghidul cabinetului spune limpede că la primele episoade sau la durere în piept persoana merge la medic ori sună la 112, pentru că unele probleme cardiace pot da simptome asemănătoare. Nimeni nu poate deosebi singur, din parcare, o criză de panică de o urgență cardiacă, iar psihologul nu este cel care exclude cauzele medicale.
Presupunând că investigațiile ies bune, medicul îi spune că inima este sănătoasă. Vestea liniștește doar pe jumătate. Mihai pleacă acasă cu o nedumerire nouă: dacă nu a fost inima, atunci ce a fost?
Alarma de incendiu fără incendiu
Site-ul folosește o comparație ușor de ținut minte: atacul de panică este „alarma de incendiu a corpului, pornită fără incendiu”. Sistemul „luptă sau fugi”, cel care pregătește organismul pentru un pericol real, se activează brusc. Pulsul crește, respirația se accelerează, mușchii se încordează. Toate ar fi utile în fața unui câine agresiv. La coadă, lângă raftul cu gumă de mestecat, ele sperie tocmai pentru că nu au nicio explicație la îndemână.
Valul atinge maximul în câteva minute. Potrivit serviciului britanic de sănătate NHS, citat de site, majoritatea atacurilor durează între 5 și 20 de minute. Senzațiile sunt intense și foarte neplăcute, dar se retrag de la sine, lucru greu de crezut în timpul episodului.
Un episod izolat sau tulburare de panică
Un atac nu înseamnă automat o tulburare. Materialele cabinetului vorbesc despre tulburare de panică atunci când atacurile revin neașteptat și sunt urmate de cel puțin o lună de teamă persistentă față de un nou episod sau de schimbări de comportament legate de el. Încadrarea o face un specialist, în urma evaluării. Nici Mihai, nici familia lui nu au cum să o stabilească după o căutare pe internet.
Ce ține teama în viață după episod
În săptămânile următoare, personajul își schimbă obiceiurile fără să observe. La cinema alege locul de lângă ieșire. Renunță la alergările de dimineață, fiindcă pulsul ridicat îi amintește de ziua aceea. Își verifică bătăile inimii de mai multe ori pe zi. În limbajul de specialitate, acestea sunt comportamente de siguranță.
Ele se sprijină pe interpretarea catastrofică a senzațiilor corporale: o bătaie mai puternică după ce a urcat scările devine, în mintea lui, semnul unui nou atac. Frica produce exact senzațiile de care se teme, iar precauțiile îl împiedică să constate că pulsul crescut după efort este un răspuns obișnuit al corpului. Așa ajunge teama de panică să apese mai greu decât episodul însuși.
Informații generale pentru momentul episodului
Ghidul redă câteva repere pentru minutele în care valul urcă. Sunt informații generale, nu un tratament, și nu înlocuiesc recomandările primite la consult:
- rămânerea în situație, fără fugă, atât cât este posibil, pentru ca valul să scadă acolo unde a apărut;
- prelungirea expirației, astfel încât aerul să iasă mai lent decât a intrat;
- ancorarea în prezent: cinci lucruri văzute, patru atinse, trei auzite.
Pasul următor: evaluarea la psiholog
Cu analizele în regulă, Mihai cere o programare pentru o evaluare psihologică. Ghidul despre atacul de panică, cu sursele citate, descrie lucrul cognitiv-comportamental: înțelegerea mecanismului, reinterpretarea senzațiilor din corp, expunerea controlată la aceste senzații și revenirea, pas cu pas, în situațiile evitate, în ritmul stabilit cu psihologul. Reperul preluat din ghidul NICE pentru tulburarea de panică este de 7–14 ore în total, în cel mult patru luni. Cifrele sunt orientative; planul real depinde de evaluare și nu vine cu promisiuni de rezultat.
La Psiholog Anca Oltean, ședința individuală durează până la 50 de minute și se poate ține la cabinet sau prin videoconferință, cu aceeași structură. Dacă pe parcurs apare întrebarea medicației, răspunsul nu vine de la psiholog. Decizia aparține medicului psihiatru, iar cele două forme de ajutor se pot completa.
Ce pot face cei apropiați
Soția lui Mihai, martoră la episod, are și ea un rol. Poate insista pentru controlul medical de la început, poate rămâne calmă lângă el fără să îi spună că „nu are nimic” și poate observa, fără reproș, ce lucruri a început el să ocolească, o informație utilă pentru discuția cu specialistul. Poate, de asemenea, să îl încurajeze să ceară o evaluare și să îl însoțească până la ușa cabinetului, dacă el își dorește.
Scenariul este inventat, însă ordinea pașilor se regăsește în materialele semnate de Psiholog Anca Oltean: mai întâi medicul, apoi înțelegerea a ceea ce s-a petrecut, apoi lucrul cu un specialist, dacă evaluarea o indică. Fiecare caz real are particularitățile lui, iar ele se discută în consult.
