Planurile „dacă–atunci”, numite în psihologia motivației intenții de implementare, leagă o acțiune concretă de o situație precisă: „Dacă apare situația X, atunci fac Y”. Ele nu înlocuiesc obiectivul, ci îl completează cu momentul și locul în care se trece la fapte. Formula rezolvă o problemă frecventă a motivației: intenția sinceră care nu ajunge să fie pusă în practică.
Ce sunt intențiile de implementare?
Intențiile de implementare sunt planuri scurte care precizează dinainte când, unde și cum va fi făcut un pas spre un obiectiv. Un obiectiv obișnuit spune ce se dorește („Vreau să citesc mai mult”), pe când o intenție de implementare spune ce se întâmplă într-un moment anume („Dacă mă așez în tren dimineața, atunci deschid cartea în loc de telefon”).
Conceptul a fost descris în cercetarea despre atingerea obiectivelor la sfârșitul secolului trecut și a fost testat de atunci în numeroase studii, pe teme variate: activitate fizică, alimentație, studiu, programări medicale sau termene de lucru. Rezultatele arată în mod constant că persoanele care își formulează astfel de planuri trec la acțiune mai des decât cele care rămân doar la intenție.
De ce funcționează un plan „dacă–atunci”?
Un plan „dacă–atunci” funcționează pentru că mută decizia din momentul acțiunii în momentul planificării. Când situația aleasă apare, nu mai este nevoie de o negociere interioară, de voință sau de chef: răspunsul este deja stabilit.
- Atenția se ascute. Situația numită în partea „dacă” devine mai ușor de observat, așa că ocaziile nu mai trec neremarcate.
- Reacția devine aproape automată. Legătura dintre semnal și acțiune funcționează asemănător cu un obicei, chiar înainte ca acesta să fie format, după principiul descris în articolul despre bucla obiceiului, cu declanșator, rutină și recompensă.
- Efortul mental scade. Mai puține decizii luate pe loc înseamnă mai puțină oboseală și mai puține amânări.
Cum se formulează corect un plan „dacă–atunci”?
Un plan bun are o situație clară și ușor de recunoscut în partea „dacă” și o acțiune mică, concretă, în partea „atunci”. Cu cât cele două părți sunt mai precise, cu atât planul se declanșează mai sigur.
| Formulare vagă | Plan „dacă–atunci” precis |
|---|---|
| Fac mai multă mișcare. | Dacă termin cafeaua de după prânz, atunci ies 15 minute la plimbare. |
| Învăț limba engleză. | Dacă se încheie știrile de seară, atunci fac 20 de minute de exerciții. |
| Nu mai amân e-mailurile. | Dacă deschid laptopul luni la birou, atunci răspund mai întâi la cel mai vechi mesaj. |
| Mănânc mai puține dulciuri. | Dacă îmi vine poftă după cină, atunci mănânc un fruct și beau un pahar cu apă. |
Semnalul cel mai sigur este o activitate care oricum are loc zilnic (o masă, sosirea acasă, pornirea calculatorului), nu o oră fixă, care se uită ușor. Acțiunea trebuie să fie suficient de mică pentru a putea fi făcută și într-o zi proastă.
Cum se folosesc planurile pentru obstacolele previzibile?
Planurile „dacă–atunci” sunt cele mai utile atunci când sunt scrise pentru obstacolele care se repetă, nu doar pentru începutul acțiunii. Pentru asta se notează mai întâi ce a oprit, de obicei, progresul: oboseala, întreruperile, telefonul, vremea.
- Se alege obiectivul și se identifică unul sau două obstacole reale, observate în trecut.
- Pentru fiecare obstacol se scrie un răspuns: „Dacă plouă, atunci fac antrenamentul scurt acasă”.
- Planurile se recitesc de câteva ori, ca legătura să se fixeze.
- După o săptămână se verifică ce s-a declanșat și ce nu, iar formulările care nu au funcționat se rescriu.
Abordarea completează împărțirea unui proiect pe etape, explicată în ghidul despre transformarea unui obiectiv mare într-un plan zilnic.
Care sunt limitele planurilor „dacă–atunci”?
Planurile „dacă–atunci” ajută la trecerea de la intenție la acțiune, dar nu creează motivația pentru un obiectiv care nu mai are sens pentru persoana respectivă. Dacă planurile sunt formulate corect și tot nu se aplică, problema este de obicei mai profundă: obiectivul a fost impus din afară, este prea mare sau nu mai corespunde priorităților. În acest caz merită parcursă lista din articolul despre ce se verifică atunci când un obiectiv nu mai motivează.
O altă greșeală frecventă este supraîncărcarea: două sau trei planuri legate de același obiectiv se urmează mai ușor decât zece.
Cum se verifică dacă planul funcționează?
Un plan funcționează dacă, după una sau două săptămâni, acțiunea apare în majoritatea situațiilor în care semnalul a fost prezent. O evidență simplă, cu un semn pentru fiecare zi în care planul s-a declanșat, arată rapid unde este problema: semnalul este prea rar, prea vag sau acțiunea este prea mare, iar formularea se ajustează în consecință.
